Translate


Se afișează postările cu eticheta Zori de Zi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zori de Zi. Afișați toate postările

marți, 23 martie 2010

O sută de milioane de exemplare vândute în toată lumea



De când au apărut filmele numărul de exemplare vândute ale cărţilor din seria Twilight nu au făcut decât să crească ca spuma.

Conform ultimelor date, furnizate de Hachette, s-au vândut 100 de milioane de exemplare în toată lumea, din care 48 de milioane au fost vândute în SUA

joi, 3 decembrie 2009

Zori de zi in doua parti?


Se pare că, în cele din urmă, Summit Entertainment a decis ca al patrulea film din seria “Amurg” să fie împărţit în două. Lucru la care, de altfel, fanii se cam aşteptau.
Declaraţia care ar veni în sprijinul acestei ştiri este faptul că a patra carte este foarte elaborată, ceea ce înseamnă că cele două ore alocate unui film nu ar fi fost de ajuns să curprindă tot.
Deocamdată cei de la Summit Entertainment nu au declarat nimic oficial în acest sens, însă Ted Casablancas de la televiziunea E! bagă mâna în foc pentru informaţia de mai sus.
Nici directorul celui de-al patrulea film nu a fost încă stabilit, dar se vehiculează că tot Chris Weitz se va afla la cârma filmărilor pentru “Zori de Zi“
sursa:bravonet

Breaking Dawn


Pe site`ul oficial New Moon a aparut sectiunea "Breaking Dawn" langa celelalte trei filme : Twilight, New Moon si Eclipse. Incet, incet o sa apara mai multe zvonuri care vor duce la confirmarea Breaking Dawn. Sunt sigura ca filmul se va face, dar sunt in dubii in cate parti, sper ca doua. Oricum, asta e primul semn catre Zori de zi.
sursa:twifans-romania

sâmbătă, 10 octombrie 2009

De ce ii iubim pe vampiri?

Uitati aici 6 motive:


Vizitatori din...


Visitor Map